Cum îți transformi locuința într-un spațiu hygge

Mai mult ca niciodată oamenii sunt din ce în ce mai preocupați de modul în care arată spațiul în care își petrec fiecare zi. Nu putem spune că nu ne-am săturat de acele locuințe banale, cu mobilier pe care îl vezi în fiecare casă, fără decorațiuni sau, dacă acestea există observăm o lipsă de personalitate. Fiecare dintre noi are propria idee despre ce înseamnă plăcut, iar realizarea unui spațiu care să ne îmbie la relaxare sau odihnă devine o misiune din ce în ce mai importantă. Casa ta poate deveni un refugiu în care poți scăpa de stresul zilnic, să te recuperezi. Așa că încercăm să adoptăm acel stil plăcut, denumit de scandinavi “hygge”. Acest termen înseamnă exact asta: plăcut, confortabil, frumos, intim. A devenit o adevărată modă ca oamenii din întreagă lume să adopte stilul scandinav care se bazează pe acest hygge, sau să își creeze propriul lor concept de relaxare în locuința. Cu un design interior corespunzător, îți poți transforma casa într-un spațiu liniștit, unde te poți relaxa, unde îți poți regăsi echilibrul. Este doar o chestiune de percepție pentru a-ți crea un mediu propice pentru relaxare, odihnă, bunăstare în propriul tău cămin.

Jocul de culori, lumini, umbre


Ceea ce vedem ne poate influența foarte mult starea noastră. De exemplu, dacă stai într-un loc unde totul este alb, starea pe care o simți poate să nu fie neapărat una de liniște, ci să îți aducă aminte de o cameră de spital. Din contră, culorile mai închise, îți pot oferi mai multă bunăstare, dacă acestea sunt folosite moderat. Așadar, pentru transformarea casei într-un spațiu liniștit este necesar să luăm în considerare alegerea culorilor potrivite. Aceste nuanțe au un impact puternic asupra stării noastre de bine, a nivelului de relaxare. Culorile calde, naturale precum nuanțele de albastru deschis, vernil sau nuanțe de bej pot crea o atmosferă relaxantă în camera ta. Acestea transmit senzația de liniște, echilibru, iar nuanțele de crem pot fi, cu mici inserții de alb sau negru, pot fi ideale pentru a obține un interior hygge. De asemenea, lumina difuză poate contribui la crearea unei atmosfere relaxante. Poți utiliza lămpi cu intensitate reglabilă sau lumânări pentru a obține lumina potrivită pentru diferite momente ale zilei. Mai mult, acestea sunt ideale pentru crearea unei anumite stări de spirit.

Organizarea este importantă

Un spațiu liniștit este cel care nu ne obosește prin ceea ce vedem în jurul nostru. Fiecare încăpere din casă trebuie să fie ordonată, lipsită de aglomerație. Prin adoptarea principiilor minimaliste, poți crea un mediu mai relaxant. Alege un mobilier simplu, funcțional, evită să supraaglomerezi camera cu obiecte de decor inutile. Fă loc pentru a respira. Totuși, dacă ești adeptul decorului maximalist, poți crea acel hygge inclusiv cu unele obiecte de decor, cu condiția ca acestea să creeze o anumită armonie în spațiu. Organizarea este, de asemenea, esențială. Vei avea nevoie de cât mai multe spații de depozitare ascunse pentru a-ți păstra lucrurile în ordine. Cu cât camera ta este mai organizată, cu atât va fi mai ușor să te relaxezi sau să te concentrezi pe ceea ce îți place să faci.

Materiale naturale

Cum spuneam la începutul articolului, hygge este despre confort. Nu trebuie să mai spunem că ar trebui sa alegi mereu mobilier de calitate, adică canapele relaxante, fotolii moi, textile plăcute la atingere. Lemnul sau piatra, pot adăuga un element de autenticitate în designul interior pentru ca ele sunt natura din casa ta. De asemenea, adaugă elemente de decor precum perne moi, pături, covoare pentru a accentua confortul. Trebuie să faci tot ce-ți stă pentru a-ți crea un colț de relaxare. Trebuie să îți faci și o secțiune pentru pentru citit, cu un scaun în care să-ți placă să stai, o iluminare adecvată, o biblioteca îmbietoare.

Multe plante

Nu este niciun secret că natura are un efect calmant asupra noastră. De multe ori, pentru a ne relaxa, încercăm să facem o mică excursie în mijlocul naturii, într-o pădure, să mergem în parc sau într-o grădină botanică. Încorporează elemente naturale în designul interior, cum ar fi plantele de interior, pentru a aduce tot ceea ce este verde mai aproape de tine. Acestea nu doar că adaugă o notă de prospețime, culoare, viu. Ele pot purifica aerul, pot crea un mediu mai sănătos, pot face ca totul să fie mai relaxant. Poți să alegi plante care au cerințe minime de îngrijire. Vorbim aici despre plantele suculentele sau ferigi. Acestea pot face atmosfera mai plăcută, oferindu-ți o stare de bine. De asemenea, poți adăuga elemente decorative din lemn ori piatră pentru a aduce natură în interior.

Delimitarea spațiului

Nu este indicat să amesteci anumite elemente, cum ar fi zona de lucru cu cea de dormit sau mâncat. Pentru a crea un spațiu liniștit într-o casă aglomerată, poți folosi tehnici de delimitare a acestuia. Folosește mobilier special ori separatoare pentru a separă zonele destinate relaxării de cele pentru activități mai agitate, cum ar fi zona de lucru sau zona de luat masa, așa cum am spus la începutul paragrafului. O perdea sau un separator poate crea o barieră subtilă între spațiile diferite, oferindu-ți intimitate, liniște, relaxare în momentele de odihnă. Poți folosi, de asemenea, covoare pentru a defini zonele, pentru a crea un aspect mai organizat.

Sunete plăcute

Pentru a completa experiența de relaxare, de hygge autentic, gândește-te la aspectele legate de ceea ce auzi. Poți sa cumperi un sistem de sunet de calitate pentru a reda o muzică relaxantă sau sunete naturale, precum sunetul valurilor sau cântecul păsărilor undeva pe fundal. Acest lucru te va ajută să te deconectezi de stresul cotidian, să te concentrezi pe momentul prezent.

Previous post Cum îți refaci viața după o despărțire
Next post Cum poți să te implici mai mult în comunitatea din care faci parte